Jurnal de Activitati

Bilant activitati 2022

#Bilanț2022
#La_mulți_ani_2023

💓Dragi Prieteni și Oameni de bine!

🎄🌟Magia Sărbătorilor de iarnă ne bate la ușă!, și poartă cu ea multă bucurie și recunoștință pentru că sunteți alături de noi!
În aceste rânduri ne dorim să împărtășim cu dumneavoastră pas cu pas momentele cele mai frumoase din anul 2022:

❄️Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Județul Botoșani a asigurat în mod gratuit, pentru 33 de copii cu autism, accesul la peste 3800 ore de terapie de recuperare, individuală și peste 100 ore de terapie de grup în comunitate. Terapia este necesară și benefică pentru a crește în mod semnificativ șansele de a se dezvolta, de a comunica și de integrare în comunitate.

Suntem convinși că intervenția terapeutică timpurie și complexă este critică pentru recuperarea lor, dar și asigurarea ei în mod constant și pe termen lung. De aceea, pentru a le oferi șansa reală de a se dezvolta la potențialul lor maxim, percepem acest efort ca pe o luptă cu timpul, dar și ca pe o oportunitate în depășirea limitelor pe care autismul ni le relevă în fiecare zi.
Cele mai frumoase reușite le măsurăm cu fiecare zâmbet de copil!, iar fiecare reușită se datorează vouă, prietenii copiilor cu autism!

Asiguarea terapiilor prin plata a doi terapeuți/psihologi angajați, a materialelor educaționale și a tuturor cheltuielilor din cadrul asociației sunt susținute cu sprijinul sponsorizărilor, donațiilor directe și prin platforma online GalantOM, cotizațiile anuale ale membrilor și din colectarea formularelor anuale din impozitul pe venit.

❄️Tabăra terapeutică, Sovata 25_30 iulie 2022, Proiect de ,,Suflet pentru suflet,, sponsorizat integral de Grup ETA cu suma de 45.000 lei
Grup ETA a adus și mai multă bucurie copiilor cu autism din APCA Botoșani oferindu-le, pe lângă continuitatea terapiei în cadrul asociației, această tabără de vară (care se află la a treia ediție) de vis, tortul #împreună și dulciurile/răcoritoarele necesare călătoriilor zilnice.
Respect și recunoștință pentru noblețea sufletească și pentru suportul permanent de a le asigura copiilor cu autism o integrare armonioasă în comunitate!

Copiii cu autism au nevoie de terapie pe termen lung și generalizarea ei în viața de zi cu zi! Generalizarea ei este cea mai mare provocare, însă beneficiile nu întârzie să apară: creșterea gradului de adaptabilitate la nou, desensibilizare la anumiți stimuli (locuri, oameni, situații, diverși stimuli externi etc.), creșterea timpului de a duce la bun sfârșit diverse cerințe, de așteptare și respectare a unor reguli sociale!

Dacă acum câțiva ani în urmă, pentru copiii cu autism mersul cu autocarul era extrem de dificil și pentru ei, dar și pentru părinți, acum putem spune cu bucurie extremă că taberele de vară sunt așteptate cu zâmbete de copii fericiți!

Toți copiii au fost și sunt niste învingători!, au vizitat Gradina Zoologică, au urcat în Turnul Belvedere, au înotat în apă sărată de la Lacul Ursu, au vizitat și s_au jucat în Parcul Transilvania și Parcul de Aventură, au vizitat Lacul Roșu, centrele de tradiții și obiceiuri din Sovata, Târgu Mureș, Cetatea Medievală, au mers cu Mocănița, au inspirat aerul sănătos de la Salina Turda și în total au călătorit 1100 km cu autocarul.

❄️Respect și recunoștință RVG Botoșani pentru asigurarea unui transport în siguranță, confort și șofer pe tot parcursul taberei!

❄️Privind cu încredere către viitor, percepem fiecare provocare ca pe o oportunitate de a ne dezvolta, de a deveni mai buni! De aceea, echipa noastră de terapeuți a primit cu brațele deschise un nou terapeut. În ultimele trei luni ale anului 2022, cei doi terapeuți ai asociației au beneficiat de câte 36 ore de formare – Tehnici ABA în tulburările de spectru autist, acreditate de Colegiul Psihologilor cu 60 credite. Formarea terapeuților a fost sponsorizată de Grup ETA cu suma de 3600 lei.

❄️Știm cât de important este să ne implicăm în recuperarea copiilor noștri! De aceea, fiecare părinte din cadrul asociației este un mic voluntar care an de an se implică în colectarea formularelor 230. În primele cinci luni ale anului 2022, parinții copiilor cu autism din APCA Botoșani și-au unit forțele și au colectat 1164 de formulare din județul Botoșani și din țară. De asemenea, firma Lacto Solomonescu a redirecționat 76 de formulare către asociație.
Suntem mândri și bucuroși de comunitatea botoșăneană care crede și investește în societatea civilă, în viitorul copiilor cu autism!
Fondurile redirecționate din formularele colectate aferente județului Botoșani reprezintă 94.642,96 lei, iar din celelalte județe ale țării reprezintă 35.478,93 lei.

❄️#Împreună formăm o echipă! Împreună reușim! În acest an, terapeuții alături de copii și părinți au participat la activități de plantare și îngrijire flori din curtea exterioară asociației, respectiv au impodobit coronițe pentru luna decembrie. Coronițele au fost achiziționate de botoșăneni, astfel aducând bucurie, dar și susținerea terapiei copiilor.
Prin activitățile de terapie de grup, susținem foarte mult consolidarea relațiilor terapeuți-copii-părinți, relațiilor familiale, generalizarea terapiei și integrarea în comunitate a copiilor cu autism!

❄️Mulțumim, Doamnei Talida Grunzac pentru sprijinul oferit în pictarea figurinelor folosite la împodobirea coronițelor și pentru că ne este alături mereu!

❄️Iulian Rotariu – Ambasador al cauzei copiilor cu autism din APCA Botoșani a participat în anul 2022 la trei ultramaratoane internaționale: Ultra Norway Race, The Track Namibia și Ultra Lapland din Finlanda, reușind performanța de a fi pentru a VI- a oară campion mondial!
Împreună am ales să ,,Învingem limitele,, pentru a arăta lumii întregi că, așa cum în competiții obstacolele pot fi depășite fie cu propriile resurse, fie cu susținerea aproapelui, așa și copiii cu autism își pot depăși limitările prin scoaterea la lumină a celor mai deosebite valori, dar mai ales prin unitatea și umanitatea celor care îi acceptă și susțin!

❄️An de an ne sunt alături prieteni de suflet pentru care bunătatea și dragostea pentru aproape este un mod firesc de a fi! Recunoștință infinită Doamnelor Cătălina Caba, Doina Miriță și Florăriei Eden pentru susținerea evenimentelor noastre.

❄️„Anotimpurile prieteniei”, proiect de parteneriat între Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani și APCA Botoșani, a debutat anul acesta cu activitatea „Fantezii de toamnă”, atelier de creație desfășurat la sediul asociației. Lumina toamnei i-a învăluit într-o întâlnire caldă, rodnică și dătătoare de speranță pe elevii claselor a III-a și a VII-a și pe copiii și părinții din asociație.
Am înțeles și mai mult că, desi suntem diferiți, avem propriile talente, iar prietenia copiilor este sinceră, fără bariere.

❄️Am primit invitația și am răspuns afirmativ la Club Sportiv Ecvestru Decebal din Bacău, club de echitație unde copiii cu autism au avut ocazia și bucuria de a se imprieteni și plimba cu căluții. Mulțumim Domnului Ionuț Baliș și echipei lui pentru răbdarea, perseverența și dragostea oferită fiecărui copil.

❄️Deja este o tradiție pentru noi, ca în fiecare an, să sărbatorim ,,Ziua Mamei,, pentru că ,,Mama e iubire, e liniște, e întrebare și răspuns, e zbor, e curajul meu, e lumină, e culoare, e apă vie, e rugăciunea mea, e iertarea mea, e dorul meu, e profesoara mea, e criticul meu, e vindecarea mea.,, Copiii au adus multă bucurie părinților recitându-le poezii și oferindu-le mărțișoare făcute în cadrul asociației cu sprijinul terapeuților.
❄️Sărbătorile Pascale au fost prilej de liniște sufletească lângă cei dragi, iar copiii s-au bucurat de cadourile oferite de Grup ETA Botoșani.
❄️,,Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului,, în data de 2 Aprilie 2022 a fost marcată la sediul de activitate al asociației prin activitățile de grup ,,Împreună descoperim lumea,, ,,Tombola abilităților,, ,,Lansarea baloanelor albastre,, , iluminarea în culoarea albastru a Consiliului Județean și a Primăriei Botoșani. Cadourile , bucuria dulce a copiilor cu autism au fost oferite de Grup ETA Botoșani.

❄️Iar finalul de an încununează toate realizările copiilor cu autism de peste an prin cântec și vers în cadrul serbării ,, Magia sărbătorilor de iarna,,. Tortul #împreună și cadourile au fost oferite de Grup ETA, iar Zurly Kids ne-a asigurat în mod gratuit accesul la spațiul de joacă pentru organizarea serbării și surprizelor pregătite pentru copii.
Darurile lui Moș Crăciun au ajuns la copiii din asociație și prin cadourile oferite de firma Irinik – Sabrini Botoșani.

❄️ Recunoștință infinită pentru firmele care la final de an 2022 ne-au adus și mai multă bucurie și încredere că putem asigura continuitate terapiei și că aducem plus valoare comunității prin integrarea copiilor în societate! Mulțumim, pentru sponsorizare ❄️ SC Rida cu 15.000 lei, ❄️SC Gi-mi Com cu 7.000 lei, ❄️SC Leola cu 8.000 lei, ❄️SC Nordic Urbantec cu 500 lei, ❄️SC Cipriani cu 2494 lei, ❄️Amh Asig_Grup_Asist în Brokeraj cu 250 lei.

Am detaliat întreaga activitate a asociației pentru anul 2022 pentru a avea transparență totală în desfășurarea tuturor activităților și a fondurilor obținute. Pentru orice activitate propusă și efectuată ne-am străduit să obținem sponsorizări, să nu cheltuim din fondurile obținute pentru susținerea terapiei și cheltuielile asociației.

🌟🎄💓💙Vă dorim din tot sufletul,
Sărbători fericite, multă sănătate, multă bucurie alături de cei dragi și dorim să ne fiți alături și în următorii ani!
Din Suflet pentru suflet vă urăm ,,La mulți ani!,,

Cu prețuire,

Leave A Comment

Your Comment
All comments are held for moderation.